Dacă v-ați pus vreodată întrebarea ce înseamnă el și ce importantă are în alegerea unei bijuterii, vă putem răspunde acum simplu și obiectiv la aceste întrebări.

Argint 925

  • Povestea argintului
  • Tipuri de argint
  • Tot ce trebuie să știi despre argintul 925 
  • Bijuterii care pot fi confecționate din argint 925
  • Mentenanța bijuteriilor din argint 925
  • 5 cele mai cunoscute bijuterii din argint 925
  • Concluzii
  • Resurse despre „ARGINT 925”     

Argint 925 este numele dat celui mai popular aliaj de argint din lume. Descoperă care sunt calitățile acestuia și motivul pentru care vedete precum Paris Hilton sau Jennifer Aniston aleg să-l poarte. 

Anual, aproape 20 milioane de kg de argint sunt extrase și prelucrate în întreaga lume. O parte din ele sunt utilizate în industria producătoare de bijuterii. În stare pură, argintul este extrem de maleabil și se poate deteriora ușor. Tocmai de aceea, bijutierii îl combină, de obicei, cu alte metale, în special cupru. Astfel, se obțin aliaje rezistente. Cel mai cunoscut dintre ele este Argintul Sterling, numit și Argint 925. Acesta reprezintă standardul de calitate al bijuteriilor în majoritatea piețelor lumii.

Află în cele ce urmează tot ce trebuie să știi despre Argint 925 – de la povestea din spatele metalului prețios până la modul în care îl recunoști și îl îngrijești corect!

Povestea argintului

Conform istoricilor, povestea argintului începe în anul 3000 î.Hr., atunci când civilizațiile străvechi au învățat să-l separe de plumb, conform Claddagh Design.

În Egiptul Antic, era considerat un metal mai prețios decât aurul. Grecii antici, în schimb, îl asociau intens cu zeița pădurii, a vânătorii și a fertilității – Artemis. 

Proprietățile sale antibacteriene l-au propulsat și mai mult în rândul preferințelor utilizatorilor.

Fenicienii îl utilizau la construcția vaselor în care stocau apă, vin sau oțet, pentru a evita contaminarea lichidelor cu diverse bacterii. Indienii decorau uneori hrana cu un strat subțire de argint („varak”). Cunoscându-se că germenii nu pot dezvolta o rezistență la argint, așa cum o pot face în cazul antibioticelor, metalul prețios a fost utilizat și în Primul Război Mondial pentru a preveni răspândirea infecțiilor sau de către dentiști – pentru umplerea cavităților. 

Cât privește bijuteriile de argint, ele au fost adesea investite cu puteri speciale. În trecut, se credea că inelele, pandantivele sau brățările de argint îi ajută pe proprietari să lupte contra spiritelor rele cum ar fi vârcolacii, să nu se îmbolnăvească și, mai ales, să se îmbogățească! E posibil ca tocmai din acest ultim motiv, termenul „argint” să fie utilizat și cu sens de „bani” în 14 limbi ale lumii, inclusiv în limba română.

Interesant este și că una dintre țările lumii își trage denumirea de la argint. Vorbim de Argentina, numită astfel de conchistadorii spanioli care,odată ajunși pe acest tărâm, au rămas surprinși de băștinașii „argintii”, împodobiți cu nenumărate obiecte confecționate din metalul prețios. 

Astăzi, argintul este folosit în diverse domenii, inclusiv în industria tehnologică, medicală sau spațială. Iar peste 500 milioane de kg de argint circulă în lume sub formă de monede, obiecte religioase/artistice și bijuterii. 

Tipuri de argint

Termenul „argint” provine de la latinescul „argentum”, derivat la rându-i din cuvântul sanscrit „argunas” – „strălucitor”. Chimia explică în mod științific etimologia. Argintul este cel mai reflexiv metal, oglindind 95% din spectrul luminii vizibile, fapt care-i și oferă sclipirea caracteristică. 

Însă nu toate tipurile de argint se pot lăuda cu efecte de strălucire similare.  

Cel mai luminos și strălucitor tip de argint este Argint 925, care excelează inclusiv la capitolul rezistență. Reflexivitatea acestuia este întrecută doar de argintul .999, fabricat din 99.9% argint pur. Din păcate, însă, ultimul e extrem de moale și se poate deteriora ușor, motiv pentru care este folosit mai rar pentru fabricarea bijuteriilor.

Iată o listă a principalelor cinci tipuri de argint, însoțită de câteva detalii importante, care merită cunoscute, conform RomaDesignerJewelry:

  • Argint .999

Argintul fin .999 are o strălucire mai intensă decât confratele său, Argintul Sterling. Se poate deteriora sau zgârâia, însă mult mai ușor decât cel din urmă. Cei care-și doresc totuși bijuterii din argint .999 sunt sfătuiți să opteze doar pentru cercei sau coliere, mai puțin expuse unui impact.

  • Argint 925 

Argintul Sterling sau .925 este alcătuit din 92.5% argint pur și alte metale, menite să-i sporească rezistența. Calitățile sale estetice și durabilitatea l-au transformat în cel mai utilizat aliaj din industria bijuteriilor. Ca dovadă, argintul 925 este prezent pe piața mondială încă din secolul al XIII-lea! În plus, este ușor de întreținut cu produse de curățare și lustruire.

  • Argintul coloidal Argentum

Argintul coloidal este un tip relativ nou pe piață. Alcătuit din 92.5% argint și aliaje de cupru sau germaniu, se oxidează mai greu decât argintul Sterling, însă nu este ferit de acțiunile exercitate de schimbul de temperatură și umiditate. Are un mare dezavantaj: prețul ridicat și incapacitatea de a fi deosebit de argintul 925, din moment ce poartă o ștampilă de calitate similară: „.925”.

  • Argintul mexican/thailandez/Bali

Alcătuit din 95% argint și 5% cupru, bijuteriile fabricate din metalul prețios care au ca țară de proveniență Mexicul, Thailanda sau Bali, nu sunt întotdeauna calitative. Există o mulțime de accesorii de calitate inferioară, motiv pentru care locul de proveniență nu constituie întotdeauna un criteriu de referință, așa cum este ștampila „.925” – un garant al calității.

  • Argintul tibetan/tribal

Argintul tibetan sau aliajele descrise ca fiind de tip „tribal” au adesea doar aspectul argintului, conținând, alte metale. Unele dintre ele, cum ar fi plumbul, se pot dovedi periculoase, atrag atenția specialiștii. Iată de ce, este indicat să nu fie lăsate pe mâna copiilor și nici să fie purtate prea des, în ciuda aspectului care, deseori, poate fi extrem de atractiv. 

Tot ce trebuie să știi despre argintului 925

Argintul 925 sau Sterling este format din 92.5% argint pur și completat cu 7.5% cupru, nichel, zinc, germaniu sau alți aditivi, precum siliciu sau bor. Aceștia sunt utilizați pentru a îmbunătăți proprietățile argintului, inclusiv rezistența la coroziune, afirmă HolisticShopUK.

Bijuteriile din argint 925 pot fi recunoscute grație ștampilei de calitate, care poartă una din următoarele două însemne: „.925” sau „925 STG”.

În cazul în care ștampila nu este vizibilă, e posibil ca bijuteria să fie un fals. Conform Prjewel, există alte cel puțin trei metode a de a stabili autenticitatea unui accesoriu Sterling. Iată care sunt acestea!

  1. Șterge bijuteria cu un material moale, alb. Dacă rămân pete negre – ții în mână o piesă din argint 925. Culoarea neagră se datorează faptului că, expunerea la aer a argintului Sterling generează procesul de oxidare.
  2. Apelează la sistemul olfactiv. Argintul 925 nu are niciun miros. În cazul în care emană unul, înseamnă că în compoziția lui s-a folosit mult cupru.
  3. Fă testul magnetic. Magneții nu au niciun efect asupra argintului veritabil. Dacă bijuteria este atrasă de magnet, înseamnă că nu este creată din Argint 925.

Și prețul prea mic poate constitui un semnal de alarmă, remarcă Bendavidjewelers

Este bine de știut că în majoritatea cazurilor, bijuteriile din argint 925 nu provoacă alergii. Pentru a micșora și mai mult riscul apariției acestora la temperaturi ridicate, se recomandă evitarea purtării bijuteriilor de tip Sterling obținute din combinația argintului cu nichel sau a argintului și cuprului. Iar pentru a fi siguri că nu se vor oxida, pe lângă îngrijirea corectă, experții recomandă alegerea unor bijuterii din argint 925 finisate cu rodiu. De obicei, asemenea modele sunt caracteristice bijutierilor italieni. 

Deși, inițial, argintul Sterling provenea cu precădere din spațiul anglo-saxon și german, astăzi, el este livrat de peste 60 de țări ale lumii, printre care se numără: Mexic, Peru, China, Australia sau Rusia. 

Merită menționat că standardele legate de argintul Sterling pot să difere de la o țară la alta, conform JewelryShoppingGuide. În Franța, de exemplu, bijuteriile Sterling sunt considerate cele care au în compoziția lor 95% argint, nu 92.5%. Iată de ce, ori de câte ori cumperi un accesoriu de tip Sterling, ar fi bine să verifici cantitatea de argint pur din compoziția sa. 

Bijuterii care pot fi confecționate din argint 925

Grație calităților sale obținute prin intermediul combinației cu alte aliaje, din argint 925 pot fi create orice tip de bijuterii: coliere, cercei, inele, tiare sau brățări. Nu același lucru se poate spune despre tipul de argint .999, recomandat doar pentru cercei sau coliere.

Argintul pur este extrem de flexibil, putându-și pierde forma în urma unui impact. Când vine vorba de bijuterii precum inelele sau brățările, cel mai indicat ar fi să se opteze pentru aliaje care conțin o cantitate maximă de 95% argint, conform RomaDesignerJewelry.

Mentenanța bijuteriilor din argint 925

Argintul Sterling se poate oxida în contact cu aerul sau la schimbările de temperatură.

O îngrijire corectă ne ajută să ne bucurăm de bijuteriile din argint 925 vreme îndelungată.

Iată cinci sfaturi în ceea ce privește mentenanța lor, oferite de Novica:

  1. Poartă des bijuteriile din argint 925!

Uleiurile secretate de piele vor „curăța” acest metal prețios și îl vor ajuta să-și mențină luciul vreme îndelungată. 

  1. Evită expunerea la diverși factori nocivi!

Contactul cu produsele cosmetice, cu substanțele chimice de uz casnic sau care conțin sulf, la fel ca și expunerea directă la lumina solară vor grăbi coroziunea bijuteriilor din argint 925. Astfel, se recomandă ca acestea să nu fie purtate la plajă. De asemenea, este bine ca să fie puse abia după ce părul a fost aranjat cu fixativ, iar parfumul – aplicat. 

  1. Depozitează-le atent!

Deoarece expunerea la aer poate favoriza oxidarea, se recomandă ca bijuteriile din argint 925 să fie păstrate în pungi de plastic, închise etanș. Cel mai bine ar fi ca fiecare piesă să fie păstrată separat, deoarece argintul este moale și riscă, prin contact, să se zgârâie. 

  1. Lustruiește-le!

Lustruirea cu o microfibră sau orice textil moale, neabraziv, poate împiedica oxidarea bijuteriilor din argint 925.  Atenție însă! Trebuie evitate prosoapele de hârtie în acest proces! Totodată, mișcările de lustruire trebuie să fie de tip înainte-înapoi, nu circulare. Iar în cazul bijuteriilor placate doar cu argint, lustruirea frecventă nu este recomandată, deoarece poate înlătura placajul, lăsându-le inestetice. 

  1. Curăță-le!

În cazul în care simpla lustruire nu este suficientă, poți prepara o soluție de curățare, economică și ecologică, alcătuită dintr-un mix de apă și săpun sau combinând apa cu bicarbonatul de sodiu sau uleiul de măsline cu sucul de lămâie. Dacă bijuteriile de argint sunt vechi și extrem de valoroase, cel mai bine ar fi să le dai unui profesionist pentru a le curăța.    

Pentru buna mentenanță a bijuteriilor din argint 925 se recomandă scoaterea lor în timpul dușului. Apa poate conține clor, săruri sau alte substanțe chimice dăunătoare care ar putea afecta aspectul argintului Sterling, anunță Jrdunn.

5 cele mai cunoscute bijuterii din argint 925

Bijuteriile din argint Sterling sunt extrem de versatile și moderne. Acest lucru a făcut ca multe vedete să le includă în garderoba lor, fie în viața de zi cu zi, fie la evenimente speciale.

Iată care sunt cinci cele mai cunoscute bijuterii din argint 925, care au pus în valoare ținutele starurilor de la Hollywood, conform SelfCa:

  1. Brățara din argint 925 purtată de Sandra Bullock la MTV Music Awards 2009.
  2. Inelul de logodnă al cântăreței și actriței Jennifer Lopez, dintr-o bandă de argint Sterling și diamante roz.
  3. Cercei candelabru din argint 925 etalați de cântăreața Mary J.Blige.
  4. Colierul Wishbone Tiffany&Co din argint 925, aflat în posesia actriței Jennifer Aniston.
  5. Colierul Anchor din argint 925 de la Tiffany&Co din colecția lui Paris Hilton.

Alte celebrități surprinse cu bijuterii din argint 925 sunt: Angelina Jolie, Vanessa Hudgens, Penelope Cruz, Kate Winslet sau Mariah Carey.

Concluzii   

Accesoriile din argint 925 reprezintă standardul de calitate al bijuteriilor din acest metal prețios în majoritatea piețelor lumii.

Extrem de durabile și atractive din punct de vedere estetic, ele pot fi întâlnite inclusiv în garderoba vedetelor. Esențiale pentru sezonul primăvară – vară, conform RomaDesignJewelry, atuurile bijuteriilor din argint 925 vizează numărul mare de modele prezente pe piață și versatilitatea. În plus, sunt hipoalergenice, deci sigure. 

Fiind atât de populare, există tentative de a le falsifica. Însă câteva aspecte simple, precum ștampila de calitate, mirosul sau magnetismul lor ne pot ajuta să identificăm bijuteriile autentice de cele false.

Ca orice bijuterii de argint, colierele, inelele sau brățările Sterling pot cădea pradă oxidării/coroziunii. Asemenea neplăceri pot fi prevenit și evitate cu ușurință prin intermediul unei îngrijiri și păstrări corecte.

Astăzi, principalii furnizori ai tipului de argint 925 sunt Mexic, Peru, China, Australia și Rusia. 

Argintul 925 se folosește în industria bijuteriilor de mai bine de opt secole, în timp ce argintul în sine a fost utilizat pentru producerea accesoriilor încă din anul 3000 î.Hr.

Resurse despre „ARGINT 925”:
  1. Sursa https://www.claddaghdesign.com/from-the-
  2. workshop/75-silver-facts/
  3. Sursa https://www.romadesignerjewelry.com/blogs/
  4. education/all-about-the-different-types-of-silver-
  5. use-in-jewelry
  6. Sursa  https://www.holisticshop.co.uk/articles/
  7. sterling-silver-925
  8. Sursa https://prjewel.com/blogs/quality-cheap-
  9. jewelry/19197715-what-is-real-925-sterling-silver-jewelry-and-how-to-identify-it
  10. Sursa http://www.bendavidjewelers.com/blog/925
  11. -sterling-silver
  12. Sursa https://www.jewelryshoppingguide.com/
  13. sterling-silver-vs-925-silver/
  14. Sursa https://www.romadesignerjewelry.com/blogs
  15. /education/all-about-the-different-types-of-silver-
  16. use-in-jewelry
  17. Sursa https://www.novica.com/blog/how-to-clean-
  18. and-care-for-sterling-silver-jewelry/
  19. Sursa https://jrdunn.com/blog/the-dos-and-donts-
  20. of-showering-with-jewelry
  21. Sursa https://www.self.ca/articles/fun_and_
  22. entertainment/celebrity_news/celebrity_jewelry_styles/
  23. Sursa https://www.romadesignerjewelry.com/blogs/
  24. education/7-reasons-to-start-buying-sterling-silver-jewelry

Articol redactat de Mara Luca și verificat de iris-boutique.ro.

Pentru mai multe detalii despre acest subiect, vă rugăm să consultați „TIPUL SPECIALISTULUI” dumneavoastră sau să contactați „FUNCȚIE ȘI NUME SPECIALIST”.

DERULAȚI ÎN SUS